intre ieri si azi...

luni, 2 aprilie 2012

Rasismul ştiinţific apărut în secolul al XIX-lea pătrunde şi în Marea Britanie. Gândirea socială a rasismului a cărei apariţie a fost posibilă prin convergenţa a multor domenii a cunoaşterii, cu multe contribuţii ale filozofilor, teologilor, anatomiştilor, fiziologilor, istoricilor, poeţilor, călătorilor, are la bază, principiul clasificării specilor.


Francis Galton, rudă îndepărtată a lui Darwin, foloseşte concluziile ideilor acestuia asupra deosebirilor rasiale pentru a promova un eugenism care animă, între aletele, primele dezbateri de la Sociological Society Of London.
La aceste întâlniri participă, fără să adere neapărat la opiinle respective, personalităţi ca: Max Nordau, Bertrand Russel, Ferdinand Tonnies, George Bernard Shaw, H.G. Wells.
Eugenismul nu este monopoplul gândirii conservatoare sau a extremei drepte de mai târziu, el reprezentând în secolul al XIX-lea, un suport sau o expresie a curentelor de reformă socială, interpretat de multe ori contradictoriu, unii dorind să purifice rasa, iar alţii să determine progresul întregii omeniri.



Tot Imperiul Britanic din secolul al XIX-lea era construit prin intervenţie militară iar apoi printr-o administraţie eficientă. Britanicii atribuiau această superioritate tactico-militară moştenirii anglo-saxone. Această veche idee a superiorităţii anglo-saxone a fost adaptată gândirii secolului al XIX-lea, teoriilor ştiinţifice ale rasei.

Teoriile rasiste ale secolului al XIX-lea, împărţeau lumea în rase.
Criteriul principal de separare fiind considerat aspectul exterior.
Se spunea că aceste rase moşteneau din generaţie în generaţie nu doar aspectul fizic, ci şi carateristicile psihice.
Aceste „diferenţe” permiteau teoreticienilor rasiali, o clasificare a raselor.
Teutonii ce îi includeau pe anglo-saxoni erau consideraţia rasa superioară.

Negrii erau consideraţi rasa inferioară iar pe undeva pe la mijloc, erau evreii şi urmaşii celţilor adică irlandezii. De exemplu cercetătorii antropologi a acelor vremuri afirmau -  cranile irlandezilor sunt inferioare celor anglo-saxone.

În 1850, anatomistul Robert Knox, descrie caracterul celţilor ca fiind de un fanatism debordant, iubitori de război şi de dezordine socială, urând ordinea şi binefacerile industrializării, lipsiţi de educaţie, bune maniere. În 1862 istoricul britanic Lord Acton scria: „Celţii nu sunt progresişti, nu sunt o rasă cu iniţiativă, sunt aceia care mai degrabă compleatză materialul istoriei fără sa o impulsioneze. Persanii, grecii, romanii şi teutonii sunt făuritori de istorie”.

Un alt exponent al teoriei supremaţiei culturii anglo-saxone, a fost James Anthony Froud, profesor de Istorie la Oxford. El descria tradiţiile irlandeze ca fiind, mai apropiate de ce ale maimuţei decât cele ale oamenilor. El descria irlandezii fiind instabili ca apa în timp ce englezii erau adepţii ordinii şi stăpâni de sine. Doar prin despotism militar se poate administra Irlanda deoarece irlandezii respectă autoritatea doar prin forţă. Froud găseşte similitudini rasiale între negri şi irlandezi. El considera că rasele sunt predestinate pentru inechitate naturală: „Natura ne-a lăsat inegali şi Legile Parlamentului nu ne pot face egali. Unii sunt meniţi să conducă alţii să-i urmeze”.

Despre holocaust se vorbeste mereu, atat de des, atat de mult incat pare ca e reversul medaliei. Despre colonizari, despre jdemilioanele de morti in urma colonizarilor nu ne vorbeste aproape nimeni. Ici, colo, cate un documentar, ici, colo cate un text scurt intr-un manual de istorie, intr-o revista de specialitate.
Omul alb a produs umanitatii deservicii imense si, din nenfericire, nu putem vorbi doar la trecut.
Pentru ca omul alb si azi adera la gandirea retrograda: rasism.
Nu mai avem de-a face cu rasismul pe criteriile din trecut: asepct fizic, epiderma etc.
Rasismul a imbract haine noi: este de natura sociala. (desi am putea spune ca si cel pe criteriul aspectului exterior nu a fost eliminat)
Si se adanceste pe zi ce trece. Devine tot mai acut.
Armele sunt sofisticate, strategiile elevate, uneltele performante.

De-am putea cuprinde istoria omenirii intr-un film mut, de doua ore, ne-am ingrozi.
Shputerii de ieri nu difera de shputerii de azi. Isi aroga aceleasi drepturi (spre exemplu - "dreptul divin al regilor") si inventeaza tot felul de indatoriri, obligatii, pentru cei "inferiori".
Ierarhia este foarte bine delimitata.
Se promulga legi si se inventeaza boli in detrimentul celor multi si... prosti!

Un exemplu de rasism stiintific este teoria numita drapetomania.
Se spunea ca drapetomania este o boala mentala ce cauza fuga negrilor din captivitate.
Ea a fost enuntata de catre Samuel A. Cartwright in 1851.
Cartwright descria boala ca necunoscuta autoritatilor medicale, cu toate ca avea ca simptom fuga sclavilor. Cartwright si-a trimis descoperirile la Asociatia Medicala din Louisiana. Raportul sau a fost publicat in coloniile americane. El spunea ca aceasta tulburare se datora stapanilor care "s-au familiarizat prea multi cu sclavii, tratandu-i ca egali."

"Daca unul dintre ei sau mai multi, la un moment dat, vor dori sa isi ridice capul la nivelul stapanului, umanitatea cere ca ei (sclavii), sa fie pedepsiti pana cand vor cadea din noi in starea de supunere. Trebuie sa fie tinuti in aceasta stare permanent si sa fie tratati ca niste copii pentru a-i vindeca de dorinta de a fugi".

Pentru a identidica drapetomania, Cartwright a descris si un remediu. In acest caz, sclavii "nemultumiti fara motiv" trebuiau sa fie "biciuiti pana iesea diavolul din ei", ca o masura preventiva!

Aruncam o privire in trecut, o privire in prezent si... observam ca ideea care persista de-a lungul timpului "umanitatii"  este simpla si concreta: cineva trebuie sa fie stapan, iar altcineva trebuie sa fie sclav, sluga... adica "stapanit".
Cineva trebuie sa fie servit si altcineva trebuie sa serveasca. Cineva trebuie sa huzureasca iar altcineva trebuie sa munceasca ca acel cineva sa huzureasca.

Ne putem amagi cu ambalajul: am progresat. Da, din punct de vedere tehnologic, nu mai traim toti in mizerie, inchisi in "colivii", nu mai vine funcirea sa ne ia animalul din batatura... ca nu-l mai avem!
:)
Orice asa-zis progres a dus la genocid. Iar acest lucru nu vrem sa-l vedem. Oamenii de stiinta il considera firesc, spiritualistii il considera necesar, prostimea il ignora iar shputerii il folosesc ori de cate ori este  necesar pentru a-si salva statutul, avutiile....
Umanitatea?!
Exista?
Daca da, atunci unde?!

8 opinii:

Dan Ioanitescu spunea...

Andrei,
Te salut, te respect, te stimez.
Iacata un articol bun cu o temă ofertantă!
Este foarte bine închegat articolul tău.
Şi chiar nu există diferente rasiale? Nu au ei asiaticii jejunul mai lung?
Şi ca să ştii!
Eu nu sunt rasist....
Mie îmi plac femeile de orice culoare...
:)))))))))))))

Dan Ioanitescu spunea...

Umanitatea?
Teoretic este peste tot!

andreiraduM spunea...

Hei, hei, Bunule!
... e valabila si reciproca!
:)
ma mustra ceva constiinta ca nu mai am timp suficient sa bantui prin cibergspatiu dar ... supravietuirea este prioritatea, nu?!
:)
In ceea ce priveste "exista diferente rasiale"? as putea avea impertinenta sa spun ca NU!
De ce? Pentru ca daca am merge pe acel fir logic, am constata ca sunt diferente majore si in interiorul unei rase (conform catalogarii "specialistilor").
Si-atunci am impune norme, reguli, legi etc functie de aceste diferente.
Se spune ca (nu stiu cine a fost primul care a a runcat vorba)"suntem diferiti dar egali"!
Cred ca l-au blamat foarte mult concetatenii si l-au pus la coltul dezabprobatilor cand a rostit aceste "vorbe de duh"!
Si ma duc cu gandul direct in mijlocul religiei care, desi spune ca suntem egali in fata lui Dumnezeu, ne imparte in pacatosi, nepacatosi; promite raiul si iadul functie de cantitatea/calitatea pacatelor; ne imparte in crestini si necrestini (pagani) si iar promite cate ceva functie de...
Asadar, traim intr-o lume care "nascoceste" diferente (de altfel foarte vizibile si normale) pentru a-si justifica actiunile aberante in urma carora INTOTDEAUNA cineva are de suferit/pierdut, iar altcineva de bucurat/castigat!

:)
Dap, "umanitatea" este teoretic peste tot, practic, cred ca nicaieri!

Maria spunea...

Ce putine comentarii !

"Religion is regarded by the common people as true, by the wise as false, and by the rulers as useful."
Seneca the Younger

andreiraduM spunea...

:)
Pai putine, pentru ca nu e de interes! Pe cine si de ce ar interesa aceste aspecte?
:)
Si Seneca avea dreptate, dar cui ii pasa?!

Maria spunea...

Mie si altor catorva, mai putini. Felicitari pentru post. La mai multe de genul asta !

:)

andreiraduM spunea...

:)
sarut'mana, dar nu e meritul meu! E meritul internetului.
:)
La mai multe? adica sa vorbesc de unul singur, a?!
:)

Maria spunea...

Eu mi-am reactualizat informatiile pornind de la ce ai scris tu.

Vrei sa spui ca eu cand vorbesc singura sunt in "suferinta" ? :))))

Trimiteți un comentariu

îndrăzneşte!

 

Blog Archive