Muzeul satului - Marin Sorescu
In viata acestor oameni
Lipsesc mai multe sectii,
Iar altele, cum ar fi
Bunastarea materiala, fericirea si norocul
In istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu intalnesti aici nici o moneda,
Pentru ca, neavand aur si argint,
Taranii si-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grau, de porumb
Care nu ni s-au pastrat.
Pasari impaiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost mila sa ucida
Privighetoarea, ciocarlia, mierla si cucul,
Care le cantau fara bani toata viata,
Si toata moartea.
Era primitiva,
Antica, medievala
Apar ca una singura,
Fiindca, nestiind carte, taranii
N-au bagat de seama ca intre aceste epoci
Exista deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pamantului
Taranii intrau direct in pamant,
Sa se odihneasca.
Din loc in loc intre bordeie
Sunt intercalate rascoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Closca
si Crisan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafata
Cu un uimitor simt al simetriei
Arhitectonice.
Vizitatori,
Nu atingeti saracia si tristetea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale,
Iesite din mana, din sufletul si din rarunchii acestui popor
Intr-o clipa de incordare si spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.
7 opinii:
Rămân să cred în imagine, casa mai frumoasă ca poezia! :)
Oricum frumoasă postare.
Te salut, Scorchfield!
Mie imi plac ambele.
Bucuros sa te revad.
O oda taranului roman si prin poezie si prin imagine.
Seara frumoasa!
Angi, sarut'mana! Bucurie sa te revad.
Citesc cu mare,mare drag poeziile lui Marin Sorescu!
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2013/02/nu-pot-sa-scriu-decat-despre-tine.html
Imbratisare. :)
Mariaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, cum ar spune Paulie.
Ce faci? Pe unde umbli?
Trimiteți un comentariu
îndrăzneşte!