(Vladimir Kush)
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „dacă”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „nu”
Hai să conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „însă”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „hai”
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi râsă, vei fi plănsă.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul „pleacă”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvantul ”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „dacă”.
Sa uitam academia, tribunalul, primaria,
V everite fara nume ne predea curate legi,
Cand se va rasti furtuna vorba mea s-o intelegi
Cand vor susura izvoare afla c-a murit mania.
Si de unde pana unde sa uitam ce mai inseamna
Sa ramanem ai naturii, botezati in necuprins,
L a sfarsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.
Vai, sunt rauri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, sa spalam in ele pata lumii de noroi,
Ca intr-un tarziu si muntii sa invete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.
Sunt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
Vino sa uitam cuvinte si sa invatam a fi,
De cuvinte fara noimă, de sonoritati pustii,
Sa spalăa intrega fire, sa traim cu-ndurerare.
Sa uitam ce-nseamnă „lume”, si „avere”, si „putere”
Sa uitam cuvantul „dacă”, sa uitam cuvantul „da”,
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de şa
Sa traim tacand iubirea, fiindca totul e tacere.
Adrian Paunescu